Filmul are ca nucleu emoțional o stare greoaie, care le apasă constant pe personajele principale; o stare provenită din sentimentul profund al abandonului. Timpii cinematografici sunt lungi, încărcați de o poetică mortiferă.
Dar cine dintre cei care au trăit, măcar pasager, impresia abandonului și a neputinței, n-ar spune că ea vine la pachet cu o impresie de dilatare enormă de timp, un proces lent și imposibil de oprit, la fel ca întărirea unui cofraj cu beton?
