După cum Andrei Blaier însuși împărtășește, filmul este, printre altele, o ecranizare fidelă a Decalogului; o odă a omeniei nevăzute din spatele zidului durității, într-un sistem social greu încercat.
Șarlatanul suprem se împrietenește cu tânărul inimos cu dor de familie, absorbindu-l întru totul și, în același timp, urmărindu-l, ca și cum abia acum învață să facă primii pași; dar niciodată nu mărturisește. El „știe” care e mersul lumii. Vorbește de parcă el l-ar fi inventat. Nu știe nimic, de fapt.
„Prin cenușa imperiului” este o poveste a cunoașterii binelui într-un moment critic, când pare că nu mai există niciun fel de speranță.
